Conform MediaFax - Renault Technologie Roumanie (RTR) va inaugura la 15 septembrie Centrul Tehnic de la Titu.
Directorul RTR, Philippe Prevel, a spus că primul test va avea loc în octombrie şi face parte din prima fază a proiectului, urmând ca cea de-a doua fază, reprezentând dezvoltarea a jumătate din liniile de testare, să aibă loc în vara anului 2011.
El a adăugat că investiţia totală în centrul de testări din Titu este de aproximativ de 100 milioane de euro, din care cea mai mare parte, respectiv 70 de milioane de euro, va fi alocată în acest an.
Întrebat dacă RTR va dezvolta proiecte pentru maşini electrice, Prevel a spus că, pe termen scurt şi mediu, Renault nu are astfel de planuri la Titu, pentru că această activitate este derulată în Franţa.
Comentarii Recente